INVOCAZION

La mê gneçute, Belen.

E à pôre dal scûr dai gnotui,

pôre dal crot te poce.

La mê gneçute, Belen;

e nudrìs paveis zalis

cui asins dal mêl granât.

Belen, vuardile tal sium,

chel vaî cussì di bot

e la gnot mo cussì lungje.

Zenute, no stâ vê pôre,

o soi jo culì e Belen

e la lune grande,

che ti sblancje el mûr de gnot.

E vuê che o voi a marcjât

te vile dai talians

vûtu un zeut di colaçs,

une cjarute perline?

Ma tu impare il biel ce fâstu;

tu capirâs i usignûi,

tu clamarâs i avostans.

Tu dâs la colpe a la fiere

e a la muart.

Se tu fossis restât chi

no sarès muarte, Belen.

Zene, la muart ti à vaiude.

Eco l’osmarin,

il pietin, lis fiubis,

il citut cui sems.

Ma reste, mo vie ninine,

reste cun me ancjimò un pôc.

Là jù, tu sâs, come gnotui

parencis batin lis alis.

Polvar si ingrume al soiâr.

6: mêl granât, par miluç incjarnât, simbul di vite e ricjece.

17: cjarute, forme secondarie par cjavrute.

18: ce fâstu, citant chestis peraulis il poete toscan Dante Alighieri al veve condanât il furlan tant che lenghe barbare e garbe, chi impen il furlan al è lenghe di poesie, spiritualitât, elegance e sapience.

26-28: plantis e piçui imprescj a jerin il furniment funerari dai muarts celtics, come che a pandin ancje i sgjâfs archeologjics.

31: gnotui, cun riferiment al viers 2, si siere la biele struture a anel. La concezion de muart e je chi lontane di chê celtiche, che le viodeve tant che un infinît e lusorôs viaç fra i univiers, e je plui dongje di chê greghe classiche, scure e inmarumide.

No comments: